Schituri din Neamt

Schitul Pocrov

Schit

La apus de Schitul Vovidenia, peste Dealul Brailencei, intr-o poiana de rara frumusete, ne intampina Schitul Pocrov (hramul \"Acoperamantul Maicii Domnului\", sarbatorit la 1 octombrie), ctitorie din 1714 a lui Pahomie, fost calugar la Manastirea Neamt si episcop al Romanului intre 1707 si 1714.

Schitul Sihla

Schit

Se pare ca, pe la inceputul secolului al XVIII-lea, unii calugari de la Manastirea Secu s-au retras in aceste locuri intru ruga si credinta, boierii Cantacuzini ridicandu-le aici biserica de lemn prin anii 1741-1742. Actuala biserică a schitului Sihla, cu hramul \\\\\\\"Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul\\\\\\\", dateaza din anul 1813, cand Arhimandritul Venedict - egumenul Manastirii Secu - a facut un lacas din barne de brad pe temelie de piatra.

Schitul Doamna

Schit

Printre vechile biserici care impodobesc astazi municipiul Piatra-Neamt, alcatuind un nepretuit patrimoniu de creatie si suflet romanesc, se numara, fara indoiala, si Schitul Doamna, ale cărui ziduri imaculate strajuiesc un mic platou din dreapta Bistritei, sub poalele impadurite ale Cernegurei, in aceeasi zona pitoreasaca pe care localnicii o definesc prin denumirea \"Peste Vale\".

Schitul Vovideniea

Schit

In imediata vecinatate a Casei memoriale \"Mihail Sadoveanu\" se inalta silueta de chivot urias a Schitului Vovidenia, descendent direct al unei vechi vetre monahale, pastrata in traditie sub numele de Schitul Slatioru, care a luat fiinta in secolul al XVII-lea

Schitul Pocrov

Schit

La apus de Schitul Vovidenia, peste Dealul Brailencei, intr-o poiana de rara frumusete, ne intampina Schitul Pocrov (hramul \"Acoperamantul Maicii Domnului\", sarbatorit la 1 octombrie), ctitorie din 1714 a lui Pahomie, fost calugar la Manastirea Neamt si episcop al Romanului intre 1707 si 1714

Schitul Horaicioara

Schit

De la Manastirea Horaita spre nord-vest, mai in adancul
padurii, se mai pastreaza si bisericuta de zid cu hramul \"Buna Vestire\" (sarbatorit la 25 martie) a Schitului Horaicioara, ctitorita tot de arhimandritul Iermoghen Buhus la jumatatea secolului al XIX-lea, pe locul unei alte biserici mai vechi ce se risipise in decursul vremii.

Schitul Nechit

Schit

La 8 km. de Borlesti, pe valea paraului Nechit, intr-un cadru natural de un pitoresc deosebit, se ridica asemenea unui chivot urias, Biserica Schitului Nechit, veche asezare monahala, ale carei obarsii patrund, conform traditiei, pana in trecutul indepartat al secolului al XIV-lea.

Traditia aminteste de un anume Nichita Sihastrul, primul care s-ar fi nevoit rugandu-se lui Dumnezeu pe aceste plaiuri, lasand apoi numele sau paraului, vaii si muntelui care strajuiau locul sau de inchinaciune. In jurul monahului Nichita s-au adunat si alti rugatori intru singuratate, care au ridicat, dupa obiceiul vremii, bisericuta de lemn cu hramul \"Sf. Nicolae\", punand astfel bazele unei asezari isihaste ce se va face apoi cunoscuta sub numele de \"Sihastria lui Nichita\" sau \"Schitul Nechit\".

Schitul Bicaz

Schit

In 1991 o credincioasa in varsta, doneaza manastirii Tarcau un teren pentru constructia unei biserici. Staretul din acel an al manastirii, Ioachim Rad, initiaza infiintarea unui schit aici, insarcinandu-l pe Ieromonahul Modest Rusu sa se ocupe de construirea bisericii. Cu greutatile inerene inceputului, s-a reusit ca din 1992 pana in 1995 biserica sa fie construita.