Asezarea romaneasca Feleac este pomenita inca din veacul al XIV-lea, ca posesiune a orasului Cluj bucuradu-se de privilegii speciale pentru vrednicia locuitorilor "numai romanii care... aveau sarcina de a pazi codrul, in mijlocul caruia se asezasera", adica ii ocroteau pe drumeti, strajuiau drumurile si ii starpeau pe raufacatori si pe talhari.
Muzeul National de Arta Cluj poseda un patrimoniu deosebit de valoros de arta romaneasca si europeana: pictura, grafica si arta decorativa (secolele XV-XX). Innfiintat in anul 1951, muzeul a beneficiat inca de la constituirea sa, de unele fonduri mai vechi: o mica parte din colectia de curiozitati, orfevrarie, piese de mobilier si arta plastica europeana, provenind de la Muzeul Ardelean si mai ales colectia cunoscuta sub numele "Pinacoteca Virgil Cioflec".
Infiintata in 1920 de catre prof. dr. Alexandru Borza, pe o suprafata de 14 ha gradina cuprinde 11.000 de exponate (arbori si plante reprezentative de pe toate continentele) si un ierbar de 57.000 coli. Complexul de sase sere adaposteste plante tropicale si subtropicale. Spatiul este impartit in mai multe sectoare: ornamental, fitogeografic, sistematic, economic si medicinal, fiecare cu specificul sau. In Gradina romana, cunoscuta si sub denumirea de Gradina lui Pliniu, cresc plantele care cresteau in orasele si satele romane.
Biserica Sfantul Mihail este unul dintre cele mai frumoase monumente in stil gotic ale Transilvaniei. Lucrarile de constructie au avut loc in perioada 1350-1487. Biserica a fost ridicata pe locul vechii capele Sf. Iacob. Altarul reprezinta cea mai veche parte a constructiei, fiind ridicat in jurul anului 1390. Cea mai noua parte a bisericii este turnul acesteia, construit in stil negotic in anul 1860. Bolta stelata, vitraliile si sculpturile se impun prin frumusete si maretie. Numeroase restaurari au scos la iveala picturi murale executate in prima parte a secolului al XV-lea. Ultima restaurare a bisericii a avut loc intre anii 1957-1960.
Manastirea a fost ridicata pe locul altei biserici construite in stil romanic intre anii 1270-1272.Manastirea franciscanilor este o constructie in stil gotic, ce dateaza din secolul al XV-lea, fiind ridicata cu sprijinul lui Iancu de Hunedoara. Aici se afla si o vestita biblioteca. Biserica, situata in partea sudica a manastirii, a fost initial o biserica gotica sub dominicani, daruita franciscanilor care au reconstruit-o ulterior in stil baroc in jurul anului 1728. Ansamblul manastire-biserica este una dintre cele mai vechi cladiri ale Clujului.
Constructia bisericii monumentale din strada Kogalniceanu a inceput in anul 1486, cu sprijinul regelui Matei Corvin. Construirea bisericii s-a terminat in jurul anului 1510. Biserica, asezata pe directia est-vest, oglindeste trasaturile stilului gotic tarziu. Datorita luptelor din epoca reformei, biserica a fost parasita pana la mijlocul secolului al XVI-lea. In anul 1579, principele Bathory a hotarat ca biserica sa fie administrata de catre iezuiti. In anul 1622, cand la Cluj a avut loc Dieta, s-a hotarat ca biserica sa apartina reformatilor. Arcada bisericii a fost renovata intre anii 1638-1645. In acest timp a fost demolat turnul situat in partea sudica iar manastirea a fost distrusa. Biserica este un monument unic nu numai din cauza vechimii ci si datorita dimensiunilor sale, ea fiind una dintre cele mai mari biserici din sud estul Europei.
Constructia a fost ridicata in anul 1817 cu ocazia vizitei la Cluj a imparatului Francisc I si a sotiei sale. Basoreliefurile monumentului infatiseaza emblema orasului, primirea oaspetilor, titlurile imparatului precum si vizitele acestuia la diferite institutii.
Biserica a fost cumparata de calugarii franciscani din suburbia Clujului in anul 1764. Turnul acestei biserici s-a prabusit la data de 24 septembrie 1779, naruind intreg frontispiciul. Lucrarile de reconstructie au inceput in anul 1783, biserica fiind refacuta in stil baroc.
Biserica a fost construita intre anii 1795-1796 de catre negustorii si mestesugarii vremii. La constructia ei au contribuit negustori greci si macedoneni din Cluj, precum si negustori romani din Brasov.
Biserica Bob, cu hramul "Inaltarea Domnului" este cea mai veche biserica romaneasca din Cluj-Napoca si prima biserica greco-catolica din judet. Este o constructie in stil baroc ce a fost ridicata intre anii 1800-1803, cu sprijinul episcopului Ioan Bob.