Ctitorita de Constantin Brancoveanu in anul 1698 cu existenta neintrerupta pana in 1785, cand a fost distrusa din ordinul guvernului de la Viena. A ramas in parasire pana in 1935, desi crdinciosii s-au adunat aici an de an, de "Izvorul tamaduirii", pentru a lua apa din izvor.
A existat pana in 1761, cand a fost distrus de generalul Bukow.
In 1990 s-a pus piatra de temelie pentru o noua biserica. Familia Sandru Ioan si Elisabeta din Brasov s-a implicat in refacerea manastirii alaturi de Comitetul de initiativa din comunele invecinate
Atestata documentar inainte de 1700, a fost distrusa in 1761 de generalul Bukow.
Piatra fundamentala a fost pusa in 1990 pe locul fostei manastiri, biserica de lemn fiind foarte frumoasa in stilul moldovenesc, cu trei turle.
Situaa la poalele versantului muntos al Muntilor Fagas intre doua dealuri impadurite si in apropierea apelor cristaline ale raului Berivoi, manastirea este atestata inca de la mijlocul secolului XVIII, epoca in care se stie ca era una dintre cele mai mari manastiri din Transilvania, cu obste mare si important prestigiu.
In anul 1761, impreuna cu alte locasuri de cult din Tara Fagarasului, manastirea este distrusa de generalul austriac Buccow. O parte din calugari trec muntii in Tara Romaneasca, altii se refugiaza la manastirea Bucium, din apropiere, unde au dus si clopotele manastirii. Acestia din urma, impreuna cu vietuitorii din acea manastire, au fost arsi de vii in biserica de lemn a manastirii, care a fost incendiata de asediatori.
