Muzee din Covasna

Muzeul carpatilor rasariteni

Muzeu

Patrimoniul muzeului este format în principal din cercetari proprii efectuate pe teritoriul judetelor Covasna si Harghita, precum si din achizitii si donatii. În prezent în registru de inventar apar 15.000 obiecte. Patrimoniul arheologic cuprinde vestigii preistorice, dacice, romane si post-romane. Patrimoniul etnografic este format din doua constructii taranesti, numeroase piese de port traditional, mobilier, unelte si ustensile traditionale. Patrimoniul istorico-memorialistic cuprinde casa natala a scriitorului Romulus Cioflec, unde este amenajata Casa memoriala "Romulus Cioflec" si cladirea primei scoli românesti din Sfântul Gheorghe (1799), precum si obiecte si documente privind istoria si cultura româneasca pe teritoriul judetelor Harghita si Covasna.

Muzeul Haszmann Pall

Muzeu

Institutia functioneaza in conacul Domokos Gyula, monument de arhitectura construit in stil clasicist in 1831, pe bazele unei cladiri mai vechi, renascentiste. Bazele colectiei au fost puse de invatatorul si pasionatul colectionar local Haszmann Pál si este ingrijita de fiii acestuia. Sunt expuse o bogata colectie de istorie si etnografie locala secuiasca: mobiler, tesaturi de interior si costume, lazi de zestre, documente si fotografii, obiecte casnice, sobe de teracota etc. Muzeul dispune si de o sectie in aer liber, unde sunt expuse case taranesti de lemn stramutate din imprejurimi, porti secuiesti, insemne funerare, grinzi sculptate, o bogata colectie de masini si unelte agricole.